Retetele Bunicii Invatate de la Mama: Carte de Bucate de Cristina G. - Vol IV

Cartea de Bucate Rețetele Bunicii Învățate de la Mama a fost un proiect imens la care am lucrat zi și noapte pentru aproape 1 an.
Acest proiect are o importanță majoră pentru mine și cred că pentru orice om cu inima română.

Rețetele transmise din moși-strămoși sunt 100% autentice, originale, tradiționale românești. 
Am discutat cu mama, cu vecini, surori, bătrâni din sat și am inclus tot ce am găsit autentic. 

Cartea este publicată în ambele versiuni: electronică și de hârtie. 
O singură versiune a unei cărți electronice pe care o găsești pe Google Play conține fotografii. 
Îmi pare rău că nu am reușit să includ și în cele de hârtie dar prețul ar fi fost uriaș. 
Personal nu-mi permit să am astfel de prețuri la cărțile mele care chiar dacă sunt extrem de valoroase din punct de vedere al patrimoniului cultural aș zice, sunt și nepretențioase. 


Această carte este volumul IV și cuprinde toate celelalte 3 volume. 

Dacă prețuiești munca mea, nu ezita să împarți aceste cărți și postări cu cine crezi că poate beneficia. 
Cărțile mele dau multe idei și sfaturi utile celor care vor să le primească. 

Cum găsești cărțile mele online? 
Scrii „cărți de Cristina G.” sau „Cristina G. books” în orice motor de căutare și-ți vor apărea multe rezultate. Nu uita de punctul după G. Ironic, nu?




Dacă ai cumpărat vreuna din cărțile mele de rețete îți mulțumesc din suflet. 
Îmi doresc să-ți fie de folos pentru că au fost publicate exclusiv la cererea publicului. 

Dacă nu ai avut ocazia să cumperi niciuna și vrei să o faci, îți recomand să comanzi mai multe cărți odată - mă refer la cărți de hârtie (nu electronice) - ca să eviți să plătești transportul. Asta pe Amazon. Nu știu cum funcționează pe alte platforme. 

Ce să faci cu mai multe cărți de rețete? 
Cărțile de bucate reprezintă cadouri ideale pentru aproape orice familie care gătește acasă. 
Și cine nu gătește acasă, nu? 


Dacă apreciezi cărțile mele, te rog, nu ezita să-ți spui părerea. 

Mai jos postez și descrierea de pe Amazon fără diacritice.
Da, Amazon nu publică în limba română și nu acceptă diacriticele. 
Cum le-am publicat atunci? 
Prin intermediul lui CreateSpace - o ramură a Amazonului. 
CreateSpace trimite cărțile în automat pe mai multe platforme, inclusiv pe Amazon. Dar numai cărți de hârtie și nu electronice (Kindle, e-Book, e-pub, Pdf, mobi, etc.). 

Totuși, toate cărțile mele se găsesc în ambele formate online. Dar pe Amazon sunt doar în format de hârtie - paperback. 

Cartea a fost publicată pe 22 Mai 2018 și are 472 de pagini. 

Descrierea de pe Amazon: 
„Iti iubesti sau ti-ai iubit bunica?  
Ai vrea sa gatesti ce si cum gatea ea?
Aceste pagini sunt culme de retete traditionale romanesti transmise din generatie in generatie, dar si de istorie si amintire de neuitat. 
De asemenea, Retetele Bunicii Invatate de la Mama contine o puzderie de metode utile, practice si simple pe care le foloseau cu mare succes buneii nostri. 

Pentru ca este o carte cu mare impact emotional si o valoare istorica deosebita, ar reprezenta o optima idee de cadou pentru orice roman, femeie sau barbat. 
Aceasta colectie imensa de retete stravechi – mai mult de 400 –  este publicata in trei volume separate, plus acesta care le cuprinde pe toate.
  • Volumul I – Bucate Sarate 
  • Volumul II – Bucate Dulci
  • Volumul III – Gateste Porcul de Ignat 
  • Volumul IV – Toate Trei Volumele in Unul
  • Volumul V – Toate Trei Volumele in Unul cu Fotografii

Orice roman, de la mic la mare, indiferent unde ar trai si ce limba ar vorbi acum, ar trebui sa aiba aceasta carte sau celelalte volume in biblioteca.   

Daca vrei sa stii mai multe despre autor si urmatoarele ei carti viziteaza:
  • https://twitter.com/authorcristinag
  • https://www.facebook.com/creatiideCristinaG
  • https://scriitorcristinag.blogspot.com
  • https://amintiridincopilariacomunista.blogspot.com
  • https://retetedecristinag.blogspot.com
  • https://retetedecristinag.blogspot.com
  • https://retetestravechi.blogspot.com

Ai apreciat? 
Nu ezita să mă susții cu un like, comentariu, etc. 
***

Ești interesat de celelalte cărți de rețete ce am scris? 
Am publicat 14 pe care le găsești în ambele formate: electronic și de hârtie în mediul online.
Scrie „cărți de Cristina G.” (cu punct după G.) în orice motor de căutare (browser) și-ți vor apărea multe rezultate pe AmazonGoogle BooksDraft2Digital, etc.

Uite titlurile:
  • Cele mai Populare Rețete ale Bunicii Învățate de la Mama: Mâncăruri Nostalgice
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul I – Sărate  
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul II – Dulci
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul III – Prepară Porcul de Ignat 
  • Rețetele Bunicii Învățate de la Mama – Volumul IV
  • 41 de Rețete fără Gluten
  • 41 de Rețete de Chiftele, Omlete și Alte Aperitive 
  • 41 de Rețete de Clătite, Checuri, Prăjituri și Alte Dulciuri 
  • 41 de Rețete Practice și Simple de Borșuri 
  • 41 de Rețete Dulci și Sărate de Post 
  • 41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători
  • 25 de Rețete Rapide din Cartofi – Bucate Vegane Fără Gluten pentru Începători
  • 25 de Rețete Rapide din Orez – Bucate Fără Gluten Pentru Începători

***
Ești om cu suflet mare și vrei să mă sprijini? 
Vizitează și tu paginile mele și dă și tu like-uri, share-uri pe unde apuci. Orice inițiativă este apreciată, oricât de mică. Numai să fie pozitivă. 
Și dacă apreciezi cărțile mele, de ce să nu lași o recenzie, un comentariu sau orice te lasă inima?
Pe YouTube am diferite vlog-uri grozav de amuzante.

***
Nu cumva să uiți să te înscrii la scrisoare ca să fii ținut la curent cu toate surprizele ce pregătesc și alte inițiative interesante. 
Trimit mesaje numai în cazuri speciale. Pe cuvânt.

Niciun comentariu

Nu ezita să-ți spui părerea fără trivialități.
Am observat că oamenii care văd paharul pe jumătate gol au întotdeauna o grămadă de timp să lase comentarii negative.
Criticile sunt binevenite, dar numai dacă sunt constructive.